Cultura - lecție de sociologie

Cultura

1. Definirea și componentele culturii
2. Cultură dominantă, subcultură, contracultură
3. Aculturația și asimilația culturală

Viața socială are la bază anumiți factori, și anume:
• factorii naturali
• factorii demografici
• factorii culturali

Din punct de vedere sociologic termenul de cultură desemnează ansamblul structurat ce include idei, valori, credințe, obiceiuri și tradiții, arte, reguli morale, obiecte materiale, norme sociale etc.
Cultura include astfel un mod de viață, de gândire și de producție relav stabil care se transmite de la o generație la alta prin mijloace conștinte, ce au la bază procesul de învățare.

Termenul de cultură are trei componente:
1. o componentă ideatică
2. o componentă obiectuală
3. o componentă normativă

Componenta ideatică curpinde idei, valori, credințe specifice unei comunități.

Componenta obiectuală curprinde toate produsele materiale, ce sunt utilizate de către oameni într-o anumită perioadă de timp.

Componenta normativă cuprinde principii, reguli ce stau la baza funcționării unei comunități și permit evaluarea comportamentelor.

Normele dintr-o societate pot fi de două tipuri:
• norme formale
• norme informale
Normele formale sunt norme scrise, curpinse în regulamente sau proceduri.
Normele informale sunt cele nescrise, ce izvorăsc din experiența de viață a oamenilo dintr-un grup.

Evaluarea normelor într-o comunitate se realizează prin sancțiuni. Din punct de vedere sociologic, sancțiunea reprezintă o apreciere a unui comportament în funcție de o normă existentă.

Sancțiunile pot fi:
sancțiuni formale pozitive: premii, diplome etc.
sancțiuni formale negative: amenzi, avertismente, scăderea notei la purtare, exmatricularea etc.
sancțiuni informale pozitive: felicitări, laude, aplauze etc.
sancțiuni informale negative: ceartă, dojană, huiduieli etc.

Cele mai simple componente ale culturii poartă numele de elemente culturale. Mai multe elemente culturale integrate într-un ansamblu unitar poartă numele de complexe culturale.

Cultura dominantă este care care cuprinde complexe culturale specifice majorității populației dintr-o societate.

În raport cu cultura dominantă apar diferite subculturi. Prin subcultură se înțelege o cultură ce cuprinde complexe culturale specifice doar unor comunități restrânse, astfel subcultura este răspândită doar în interiorul unor grupuri restrânse ca dimensiune.
Termenul de subcultură nu are sens negativ, nu pune în evidență o lipsă de valoare față de cultura dominantă.

Contracultura este un tip de cultură care se formează prin opoziție față de cultura dominantă. Complexele culturale ale unei subculturi au la bază norme, principii, valori opuse culturii domninante.

Aculturația este un termen care evidențiază formarea unor complexe culturale având la bază elemente culturale ce aparțin mai multor culturi.

Asimilația pune în evidență pierderea identității unei culturi ca urmare a prelucrării ei de către o cultură dominantă. În acest fel, complexele culturale dominante devin răspândite la toți cetățenii.

Metodologia cercetării sociologice (2)

2. Metode și tehnici de cercetare

Observația

Observația reprezintă urmărirea intenționată și sistematică a comportamentelor sociale în scopul acumulării de informații. Este cea mai veche metodă de cercetare utilizată și în științele naturii și în științele sociale.
Avantajul aceste metode constă în cantitatea mare de informații acumulate, iar dezavantajul este dat de faptul că întotdeauna observația așteaptă derularea comportamentelor și nu le provoacă, implicând un timp mai îndelungat de cercetare și un consum mai mare de resurse.
Metodologia cercetării sociologice - metode și tehnici de cercetare


Forme ale observației sociologice

În funcție de gradul de familiaritate a problemei de cercetare observația poate fi structurată sau nestructurată.
Observația structurată se folosește atunci când sociologul are o cunoaștere prealabilă a fenomenului cercetat și poate stabili categoriile de comportamente observate. Se realizează prin intermediul unei grile de observație.
Observația nestructurată apare atunci când sociologul nu are o cunoaștere prealabilă asupra fenomenului cercetat.
În funcție de implicarea observatorului observația poate fi participativă și non-participativă.
Observația participativă presupune implicare sociologului în grupul urmărit, pe baza unor reguli.

Regulile observației participative:
1.                  se ia legătura cu șeful grupului, acesta este cel care cunoaște misiunea sociologului
2.                  se implică în toate activitățile desfășurate în interiorul grupului cercetat
3.                  nu intervine în evaluarea comportamentelor(nu aprobă, nu dezaprobă, nu le evaluează moral, nu-și trezește simpatii sau antipatii)

Observația non-participativă se desfășoară cu observatorul ascuns și are la bază diferite mijloace de înregistrare a comportamentelor.


Experimentul

Experimentul constră în desfășurarea intenționată a unor reacții comportamentale și înregistrarea acestora în scopul confirmării sau infirmării unei ipoteze de cercetare.
Desfășurarea experimentului sociologic presupune existența a două grupuri similare sub aspectul sructurii(vârstă, sex, ocupație, profesie, nivel intelectual). Ambele grupuri vor primi o sarcină de lucru. Sociologul intervine la grupul experimental prin adăugarea unei situații noi, numită variabilă independentă. În urma efectuării sarcinii de lucru se compară comportamentele celor două grupuri, ipoteza se confirmă doar dacă la grupul experimental apar comportamente diferite de grupul de control.

Ancheta sociologică

Ancheta sociologică este cea mai importantă metodă utilizată în cercetarea sociologică întrucât permite acumularea unei mari cantități de informații și prelucrarea statistică a acestora.
Ancheta sociologică cuprinde următoarele procedee:
1.                  chestionarul
2.                  interviul
3.                  sondajul de opinie

Chestionarul

Chestionarul este un procedeu sociologic care cuprinde un set de întrebări și răspunsuri sau de imagini grafice ce declanșează reacții verbale înregistrate întotdeauna de către operator.
Chestionarul sociologic trebuie să respecte o succesiune logică și psihologică a întrebărilor. Din punct de vedere logic, chestionarul începe cu întrebări de ordin general, prin care se verifică gradul de cunoaștere a problemei abordate, urmând apoi întrebări particulare prin care se analizează atitudinea și motivația repondentului. Din punct de vedere psihologic, chestionarul începe cu întrebări uzuale, de „spart gheața” și apoi cu întrebări care implică concepția individuală a repondentului.

Tipuri de chestionare:
1.                  chestionare cu întrebări închise (cu răspunsuri prestabilitate)
2.                  chestionare cu întrebări deschise (răspunsul este elaborat de către repondent)
3.                  chestionare mixte (se alternează întrebări închise cu întrebări deschise)

Chestionarele mixtre trebuie să respecte următoarele reguli:
    se începe cu întrebări închise referitoare la gradul de cunoaștere a problemei abordate
    chestionarul continuă cu întrebări deschise referitoare la atitudinea față de problema abordată
    se încheie cu întrebări închise prin care se măsoară motivația și atitudinea în raport cu tema abordată

Interviul

Interviul este un procedeu specific anchetei sociologice care constră într-o succesiune de întrebări și răspunsuri verbale.
Interviul poate avea mai multe forme:
    direct/ telefonic
    structurat(întrebări stabilite dinainte)/ nestructurat(în situația în care operatotul pune întrebări în funcție de context și de răspunsurile anterioare)

Sondajul de opinie

Sondajul de opinie este un procedeu ce aparține anchetei sociologice care constă în tehnici interogative prin care se măsoară intensitatea opiniilor, convingerilor și atitudinilor referitoare la o problematică de interes public.
Sondajul de opinie constă în întrebări închise care pot fi în formă scrisă sau orală.
Sodajul de opinie se bazează pe eșantionare, iar rezultatele obținute au o marjă de eroare.
O specie aparte a sondajului de opinie este exist poll-ul, sondaje realizate la ieșirea de la urne, sub forma interviului, având un eșantion mare.

Metoda analizei documentelor sociale

Prin document social se înțelege orice obiect sau text scris ce furnizează infromații despre o anumită comunitate sau despre modul de viață specific unei societăți.
Documentele sociale pot fi materiale sau scrise. Cele scrise pot fi cifrice sau necifrice.
Textele cifrice conțin informații despre numărul populației totale sau ponderea categoriilor sociale în funcție de anumite criterii: sex, ocupație, studii, vârstă, etnie, religie etc.

Textele necifrice se împart la rândul lor în texte oficiale (cu caracter juridic: constituții, legile elaborate de Parlament, ordonanțele de urgență ale Guvernului etc) și texte subiective(biografii, jurnale, cărți de memorii etc).