Cultura - lecție de sociologie

Cultura

1. Definirea și componentele culturii
2. Cultură dominantă, subcultură, contracultură
3. Aculturația și asimilația culturală

Viața socială are la bază anumiți factori, și anume:
• factorii naturali
• factorii demografici
• factorii culturali

Din punct de vedere sociologic termenul de cultură desemnează ansamblul structurat ce include idei, valori, credințe, obiceiuri și tradiții, arte, reguli morale, obiecte materiale, norme sociale etc.
Cultura include astfel un mod de viață, de gândire și de producție relav stabil care se transmite de la o generație la alta prin mijloace conștinte, ce au la bază procesul de învățare.

Termenul de cultură are trei componente:
1. o componentă ideatică
2. o componentă obiectuală
3. o componentă normativă

Componenta ideatică curpinde idei, valori, credințe specifice unei comunități.

Componenta obiectuală curprinde toate produsele materiale, ce sunt utilizate de către oameni într-o anumită perioadă de timp.

Componenta normativă cuprinde principii, reguli ce stau la baza funcționării unei comunități și permit evaluarea comportamentelor.

Normele dintr-o societate pot fi de două tipuri:
• norme formale
• norme informale
Normele formale sunt norme scrise, curpinse în regulamente sau proceduri.
Normele informale sunt cele nescrise, ce izvorăsc din experiența de viață a oamenilo dintr-un grup.

Evaluarea normelor într-o comunitate se realizează prin sancțiuni. Din punct de vedere sociologic, sancțiunea reprezintă o apreciere a unui comportament în funcție de o normă existentă.

Sancțiunile pot fi:
• sancțiuni formale pozitive: premii, diplome etc.
• sancțiuni formale negative: amenzi, avertismente, scăderea notei la purtare, exmatricularea etc.
• sancțiuni informale pozitive: felicitări, laude, aplauze etc.
• sancțiuni informale negative: ceartă, dojană, huiduieli etc.

Cele mai simple componente ale culturii poartă numele de elemente culturale. Mai multe elemente culturale integrate într-un ansamblu unitar poartă numele de complexe culturale.

Cultura dominantă este care care cuprinde complexe culturale specifice majorității populației dintr-o societate.

În raport cu cultura dominantă apar diferite subculturi. Prin subcultură se înțelege o cultură ce cuprinde complexe culturale specifice doar unor comunități restrânse, astfel subcultura este răspândită doar în interiorul unor grupuri restrânse ca dimensiune.
Termenul de subcultură nu are sens negativ, nu pune în evidență o lipsă de valoare față de cultura dominantă.

Contracultura este un tip de cultură care se formează prin opoziție față de cultura dominantă. Complexele culturale ale unei subculturi au la bază norme, principii, valori opuse culturii domninante.

Aculturația este un termen care evidențiază formarea unor complexe culturale având la bază elemente culturale ce aparțin mai multor culturi.

Asimilația pune în evidență pierderea identității unei culturi ca urmare a prelucrării ei de către o cultură dominantă. În acest fel, complexele culturale dominante devin răspândite la toți cetățenii.

[...]

Metodologia cercetării sociologice (2)

1. Etapele cercetării sociologice

2. Metode și tehnici de cercetare

Observația

Observația reprezintă urmărirea intenționată și sistematică a comportamentelor sociale în scopul acumulării de informații. Este cea mai veche metodă de cercetare utilizată și în științele naturii și în științele sociale.

Avantajul aceste metode constă în cantitatea mare de informații acumulate, iar dezavantajul este dat de faptul că întotdeauna observația așteaptă derularea comportamentelor și nu le provoacă, implicând un timp mai îndelungat de cercetare și un consum mai mare de resurse.

Metodologia cercetării sociologice - metode și tehnici de cercetare

Forme ale observației sociologice

În funcție de gradul de familiaritate a problemei de cercetare observația poate fi structurată sau nestructurată.

Observația structurată se folosește atunci când sociologul are o cunoaștere prealabilă a fenomenului cercetat și poate stabili categoriile de comportamente observate. Se realizează prin intermediul unei grile de observație.

Observația nestructurată apare atunci când sociologul nu are o cunoaștere prealabilă asupra fenomenului cercetat.

În funcție de implicarea observatorului observația poate fi participativă și non-participativă.

Observația participativă presupune implicare sociologului în grupul urmărit, pe baza unor reguli.

Regulile observației participative:

1.                  se ia legătura cu șeful grupului, acesta este cel care cunoaște misiunea sociologului

2.                  se implică în toate activitățile desfășurate în interiorul grupului cercetat

3.                  nu intervine în evaluarea comportamentelor(nu aprobă, nu dezaprobă, nu le evaluează moral, nu-și trezește simpatii sau antipatii)

Observația non-participativă se desfășoară cu observatorul ascuns și are la bază diferite mijloace de înregistrare a comportamentelor.

Experimentul

Experimentul constră în desfășurarea intenționată a unor reacții comportamentale și înregistrarea acestora în scopul confirmării sau infirmării unei ipoteze de cercetare.

Desfășurarea experimentului sociologic presupune existența a două grupuri similare sub aspectul sructurii(vârstă, sex, ocupație, profesie, nivel intelectual). Ambele grupuri vor primi o sarcină de lucru. Sociologul intervine la grupul experimental prin adăugarea unei situații noi, numită variabilă independentă. În urma efectuării sarcinii de lucru se compară comportamentele celor două grupuri, ipoteza se confirmă doar dacă la grupul experimental apar comportamente diferite de grupul de control.

Ancheta sociologică

Ancheta sociologică este cea mai importantă metodă utilizată în cercetarea sociologică întrucât permite acumularea unei mari cantități de informații și prelucrarea statistică a acestora.

Ancheta sociologică cuprinde următoarele procedee:

1.                  chestionarul

2.                  interviul

3.                  sondajul de opinie

Chestionarul

Chestionarul este un procedeu sociologic care cuprinde un set de întrebări și răspunsuri sau de imagini grafice ce declanșează reacții verbale înregistrate întotdeauna de către operator.

Chestionarul sociologic trebuie să respecte o succesiune logică și psihologică a întrebărilor. Din punct de vedere logic, chestionarul începe cu întrebări de ordin general, prin care se verifică gradul de cunoaștere a problemei abordate, urmând apoi întrebări particulare prin care se analizează atitudinea și motivația repondentului. Din punct de vedere psihologic, chestionarul începe cu întrebări uzuale, de „spart gheața” și apoi cu întrebări care implică concepția individuală a repondentului.

Tipuri de chestionare:

1.                  chestionare cu întrebări închise (cu răspunsuri prestabilitate)

2.                  chestionare cu întrebări deschise (răspunsul este elaborat de către repondent)

3.                  chestionare mixte (se alternează întrebări închise cu întrebări deschise)

Chestionarele mixtre trebuie să respecte următoarele reguli:

•    se începe cu întrebări închise referitoare la gradul de cunoaștere a problemei abordate

•    chestionarul continuă cu întrebări deschise referitoare la atitudinea față de problema abordată

•    se încheie cu întrebări închise prin care se măsoară motivația și atitudinea în raport cu tema abordată

Interviul

Interviul este un procedeu specific anchetei sociologice care constră într-o succesiune de întrebări și răspunsuri verbale.

Interviul poate avea mai multe forme:

•    direct/ telefonic

•    structurat(întrebări stabilite dinainte)/ nestructurat(în situația în care operatotul pune întrebări în funcție de context și de răspunsurile anterioare)

Sondajul de opinie

Sondajul de opinie este un procedeu ce aparține anchetei sociologice care constă în tehnici interogative prin care se măsoară intensitatea opiniilor, convingerilor și atitudinilor referitoare la o problematică de interes public.

Sondajul de opinie constă în întrebări închise care pot fi în formă scrisă sau orală.

Sodajul de opinie se bazează pe eșantionare, iar rezultatele obținute au o marjă de eroare.

O specie aparte a sondajului de opinie este exist poll-ul, sondaje realizate la ieșirea de la urne, sub forma interviului, având un eșantion mare.

Metoda analizei documentelor sociale

Prin document social se înțelege orice obiect sau text scris ce furnizează infromații despre o anumită comunitate sau despre modul de viață specific unei societăți.

Documentele sociale pot fi materiale sau scrise. Cele scrise pot fi cifrice sau necifrice.

Textele cifrice conțin informații despre numărul populației totale sau ponderea categoriilor sociale în funcție de anumite criterii: sex, ocupație, studii, vârstă, etnie, religie etc.

Textele necifrice se împart la rândul lor în texte oficiale (cu caracter juridic: constituții, legile elaborate de Parlament, ordonanțele de urgență ale Guvernului etc) și texte subiective(biografii, jurnale, cărți de memorii etc).

[...]

Metodologia cercetării sociologice (1)

Metodologia cercetării sociologice

1. Etapele cercetării sociologice

2. Metode și tehnici de cercetare

Orice cercetare sociologică presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. formularea problemei de cercetare
2. stabilirea ipotezelor de lucru
3. stabilirea eșantionului de cercetare
4. alegerea metodelor și tehnicilor de cercetare
5. culegerea datelor
6. analiza și interpretarea datelor și publicare rezultatelor

Metodologia cercetării sociologice

Problema de cercetare evidențiază interesele sociologului spre un anumit domeniu al societății. Fixarea problemei de cercetare presupune și consultarea literaturii de specialitate.
Ipoteza de cercetare este un enunț cu caracter probabil, formulat astfel:

• Dacă X, atunci Y.
• Cu cât X, cu atât Y. (unde X și Y, în ambele cazuri sunt variabile)

Orice ipoteză de cercetare are două însușiri esențiale:
1. redă o relație cauzală între două variabile
2. este testabilă. Testabilitatea reprezintă însușirea unei ipoteze de a putea fi măsurată cu precizie.

Prin variabilă sociologică se înțelege un aspect social ce poate fi măsurat cu precizie.

Eșantionarea este procesul de selecție a unui grup de persoane care să reprezinte fidel grupul studiat. Este un procedeu uzual în cercetările sociologice întrucât permite studiul unui grup mai restâns, rezultatele putând fi extrapolate.
Eșantionarea poate fi aleatorie și pe cote.
Eșantionarea pe cote se face în funcție de structura populației rezultată din următoarele criterii: sex, vârstă, religie, etnie, studii, ocupații etc.
Eșantionarea, fiind un proces de estimare a anumitor atitudini sau comportamente, este însoțită întotdeauna de o marjă de eroare.

Marja de eroare desemnează intervalul ce determină interepretarea rezultatelor.

În funcție de problema cercetată și ipoteza stabilită sociologul trebuie să își aleagă metodele cele mai potrivite prin care să culeagă date despre fenomenele studiate. Prin metodă sociologică se înțelege un ansamblu de principii și norme prin care se studiază un fenomen social. Metodele cuprind, de regulă, anumite tehnici sau proceduri de cercetare.

Tehnice de cercetare se referă la prescripții precise prin care se detaliază modul în care se aplică o metodă de cercetare sociologică.

Cele mai cunoscute metode sociologice sunt:

• observația
• experimentul
• ancheta sociologică – chestionarul, interviul, sondajul de opinie
• analiza documentelor sociale

[...]

Sociologie - Noțiuni introductive (2)

Noțiuni introductive de sociologie - Cunoașterea comună și cunoașterea științifică. Funcțiile și ramurile sociologiei.

1. Definirea sociologiei

2. Întemeierea sociologiei

3. Cunoașterea comună și cunoașterea științifică

4. Rolul sociologiei

Cunoașterea comună și cunoașterea științifică

Cunoașterea comună sau sociologia spontană cuprinde ansamblul opiniilor pe care oamenii și le formează oamenii despre societate sub toate formele ei de manifestare.

Cunoașterea științifică sau sociologia științifică cuprinde ansamblul teoriilor ce analizează esența vieții sociale sub toate aspectele.

Trăsăturile cunoașterii comune:

• este limitată la experiența proprie
• este nesistematizată, subiectivă
• este contradictorie
• este tacită și neverificabilă
• este inconsistentă

Trăsăturile cunoașterii științifice:

• este sistematizată
• este verificabilă prin metode experimentale
• este obiectivă
• este consistentă în timp
• analizează societatea din perspectiva determinismului social

Funcțiile sociologie

Sociologia îndeplinește următoarele funcții:
1. funcția expozitivă sau de descriere a fenomenelor sociale, prin această funcție se pune în evidență rolul sociologului de a prezenta dimensiunile unui fenomen social
2. funcția explicativă prin care se evidențiază rolul sociologie în explicarea cauzelor ce determină apariția unor fenomene sociale. În acest sens sociologul urmărește legăturile esențiale dintre diferitele aspecte ale vieții sociale
3. funcția de ameliorare a vieții sociale prin care se pune în evidență caracterul practic-aplicativ al cercetărilor sociologice. În acest caz sociologul propune măsuri și face recomandări insituțiilor administrative. Factorii politici și administrativi sunt cei care elaborează politicile sociale și iau măsuri concrete asupra vieții sociale.

Ramurile sociologiei

În funcție de natura problemelor abordate sociologia se împarte în următorarele ramuri (domenii):
1. ramura care studiază grupurile umane

• sociologia grupurilor mici
• sociologia urbană
• sociologia rurală

2. ramuri care studiază procese și fenomene sociale

• sociologia opiniei
• sociologia educației
• sociologia creației etc.

3. sociologia care studiază instituții sociale

• sociologia familiei
• sociologia religiei
• sociologia școlii etc.

[...]

Sociologie – Noțiuni introductive

Noțiuni introductive de sociologie - Definirea sociologiei și întemeietorii acesteia

1. Definirea sociologiei

2. Întemeierea sociologiei

3. Cunoașterea comună și cunoașterea științifică

4. Rolul sociologiei

Termenul de sociologie provine din cuvintele socio(care înseamnă gloată, mulțime în limba greacă) și logos(știință, teorie).

Sociologia este știința care studiază societatea sub toate formele ei de manifestare, precum și comportamentul individului în societate. Ca știință, sociologia s-a format începând cu secolul al XIX-lea, iar cel care utilizează pentru prima dată termenul de „sociologie” este Auguste Comte în anul 1838 în lucrarea „Curs de filozofie pozitivă”, explică necesitatea întemeierii unei științe care să explice mecanismele de funcționare și evoluție proprii unei societăți. Această știință ar trebui să aibă un caracter experimental, să uzeze mijloace empirice, astfel încât să poată dovedi afirmațiile despre societate.

Cei mai importanți întemeietori ai sociologiei sunt: Auguste Comte, Herbert Spencer, Karl Marx și Max Weber.

Întemeietorii sociologiei se caracterizează prin efortul comun de a identifica o lege prin care să explice evoluția societății omenești. Auguste Comte explică această evoluție construind legea celor trei stadii. El consideră că spiritul uman parcurge trei etape: prima, etapa teologică, cea de-a doua, etapa metafizică, iar cea de-a treia, etapa pozitivistă. În etapa teologică omul explică originea sa și a lumii apelând la divinitate. În această etapă preoții sunt persoanele cu cea mai mare putere socială. În etapa metafizică explicațiile religioase sunt înlocuite cu cele abstracte, raționale, iar gânditorii, teoreticienii din diferite domenii devin persoane emblematice. Etapa pozitivistă este cea în care se renunță la explicațiile abstracte, ele fiind înlocuite cu explicații științifice verificabile. În această etapă persoanele cele mai importante devin oamenii de știință, oamenii pragmatici. Ceea ce mai menționează Auguste Comte este că cele trei stadii nu sunt în mod obligatoriu succesive, ci pot fi și simultane.


Herbert Spencer utilizează în sociologie modelul și metodele din biologie. Spencer contribuie prin lucrările sale la fundamentarea teoriei evoluționiste.
Herbert Spencer idetifică asemănări între organisemele vii și societăți, și anume: se nasc, cresc, se dezvoltă și pier. Între societăți există o luptă de supraviețuire, urmând ca o perioadă mai lungă de dezvoltare să fie proprie acelor societăți care au putere militară și economică.

Karl Marx analizează la rândul lui evoluția societății omenești și pune în evidență legea care guvernează schimbarea socială. El propune înlocuirea termenului de societate cu temrneul de formațiune social-economică. Orice formațiune social-economică se caracterizează prin existența unui mod de producție. Modul de producție este o îmbinare a două componente: mijloace de producție(mașini, utilaje, instalații, combustibili, materii prime, forță de muncă etc) și relațiile de producție(relația de producție). Karl Marx susține că întotdeauna în societate evoluția mijloacelor de producție a fost superioară evoluției relațiilor de producție. Din acest motiv a apărut în fiecare orânduire socială o luptă de clasă, adică un conflict între două clase cu interese antagonice. Conflictele au generat schimbarea socială și formarea unei noi clase sociale. În lucrarea „Capitalul” Marx analizează modul de producție capitalist și descrie conflictul dintre proletari și proprietarii de mijloace de producție. Aceștia din urmă exploatau munca proletarilor și își însușeau în mod nelegitim plusvaloarea. Karl Marx oferă ca soluție revoluția organizată de clasa proletară, astfel după ce aceștia preiau conducerea se va instaura dominația clasei proletare și va fi distrusă proprietatea privată, „cauza răului în societate”, fiind introdusă proprietatea comunistă, fiind creată astfel o societate egalitară.

Max Weber susține că sociologia nu trebuie să se raporteze la nicio altă știință pentru a-și identifica metode potrivite, ca atare ele propune o metodă proprie sociologiei, și anume, comprehensiunea prin care sociologul să înțelegeagă acțiunile sociale. Acțiunile sociale sunt fapte realizate de oameni în cadrul societății, conștiente, motivate și valorizatoare.


În România sociologia s-a manifestat încă de la începutul secolului XX prin intermediul lui Dimitrie Gusti. El înființează o Școală de Sociologie în București și dezvoltă o metodă de cercetare, metoda monografică. Prin această metodă orientează sociologia spre aspectele aplicative, propune cercetarea localităților sub toate aspectele esențiale(geografic, economic, religios, cultural, social). Sub conducerea lui Dimitrie Gusti a fost concepută și publicată Enciclopedia României și a ideea unui muzeu al satului românesc.

„Sociologia are de îmbinat cunoștințe din diferite alte materii de învățământ și care altfel ar rămâne dezbinate în mintea elevilor.
Sociologia are de îndeplinit funcția însemnată de concetrare și coordonare a cunoștințelor pentru a pune în lumină caracterul de totalitate al vieții sociale pentru a da înțelesul deplin termenilor legați de societate și de a forma în chip unitar mintea elevilor.”

Dimtrie Gusti - „Elemente de sociologie”

„Sociologia este făcută să ne ridice peste mentalitatea noastră prea restrânsă sau, mai bine, peste prejudecățile noastre. Ea ne arată că ceea ce noi credem a fi cu neputință se întâmplă, totuși, și nu numai că se întâmplă, dar se și explică în modul cel mai rațional.”

Constantin Rădulescu-Motru - „Psihologia poporului român”

Acesta este un referat prin care este prezentată sociologia de bac, ideal pentru a înțelege ceea ce este sociologia și pentru a lua o notă mare la sociologie bac.

[...]